Acordul de extrădare dintre România și Regatul Iordanian a fost semnat

Acordul de extrădare dintre România și Regatul Iordanian a fost semnat
aprilie 4, 2021
Alin Ciubotariu

Regatul Hașemit Iordanian și România au semnat acordul de extrădare. Secretarul de Stat Raed Arafat a semnat și Acordul de Cooperare în domeniul justiției.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat duminică, 4 aprilie, că șeful diplomației române, Bogdan Aurescu, a semnat cu omologul său, Ministrul de Externe al Iordaniei, Ayman Safadi, acordul de extrădare dintre statul român și regatul hașemit.

„Subiectele centrale ale convorbirilor cu omologul iordanian le-au reprezentat stadiul şi perspectivele de dezvoltare a relaţiilor bilaterale, precum şi evaluarea posibilităţilor de aprofundare a cooperării la nivel internaţional, inclusiv din perspectiva relației UE-Iordania și NATO-Iordania.
Cu ocazia întrevederii, cei doi miniștri au semnat Tratatul între România și Iordania privind extrădarea.”

Ministerul Afacerilor Externe ale României

Prezent la întrevederile dintre cele două ministere de externe Raed Arafat, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, a semnat, în prezența celor doi miniștri de externe ale celor două state, cu omologul său iordanian, un acord de cooperare între Guvernul României și Guvernul Regatului Hașemit al Iordaniei în domeniul prevenirii, limitării şi înlăturării efectelor dezastrelor.

„De asemenea, a fost semnat, în prezența celor doi miniștri, de către secretarul de stat în MAI Raed Arafat și omologul său iordanian, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Regatului Haşemit al Iordaniei privind cooperarea în domeniul prevenirii, limitării şi înlăturării efectelor dezastrelor.”

Ministerul Afacerilor Externe ale României

Bogdan Aurescu. Ministrul Afacerilor Externe ale României, a subliniat rolul de piață de desfacere strategică a Regatului Iordanian pentru România și a arătat apreciere față de creșterea semnificativă, cu cca 16%, a schimburilor dintre cele două țări în 2020 în ciuda situației pandemice.

„Ministrul Bogdan Aurescu a arătat că Regatul Hașemit reprezintă o piață de desfacere strategică a României în Orientul Mijlociu și a apreciat valoarea în creștere a schimburilor comerciale din 2020, care - în ciuda contextului pandemic - au însumat circa 300 de milioane de dolari, cu aproximativ 16% mai mult față de anul precedent, și a exprimat dezideratul de a fi continuat trendul crescător.
Șeful diplomației române a pledat în acest context pentru încurajarea comunităților de afaceri din cele două țări pentru a intensifica relațiile, inclusiv prin organizarea unei noi ediții a Forumului de Afaceri bilateral, exprimând speranța ca în curând să fie reoperaționalizată Comisia Economică Mixtă, iar activitățile Consiliului de Afaceri România-Iordania să fie reluate.”

Ministerul Afacerilor Externe ale României

Ministrul Afacerilor Externe ale României, Bogdan Aurescu, a reafirmat poziția României în problema procesului de pace din Orientul Mijlociu, a subliniat nevoia unui dialog continuu între Palestina și Israel și a apreciat rolul avut de Regatul Hașemit al Iordaniei în această problemă.

iunie 11, 2021
Președintele PSD dă de pământ cu prestația guvernului la negocierile PNRR și anunță moțiune de cenzură

Marcel Ciolacu a criticat dur modul în care guvernul României a finalizat documentația pentru PNRR. Președintele PSD spune că experții UE au desființat programul depus de guvern și că eșecul se datorează unor conflicte de interese. Ciolacu anunță depunerea unei moțiuni de cenzură.

iunie 11, 2021
Comisia Europenă a evaluat PNRR și l-a găsit nesatisfăcător

Guvernul a depus proiectul PNRR la Comisia Europeană în vederea unei etape de evaluare și renegociere. Comisia Europeană a transmis mai bine de 30 de observații, majoritatea lor legate de justificarea costurilor estimate.

iunie 9, 2021
Virusul Chinezesc și visul Orwellian...

În China iar se declară carantine pe regiuni imense, cel mai mare centru vizat tura asta, după ce a fost lovit de un val enorm de 40 și un pic de vazuri de Covid, fiind capitala provinciei Guangdong, orașul Guangzhou. Așa că mărețul Partid Comunist Chinez a decis să facă un mare salt împotriva virusului […]

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram