CCR decide: Codul de Procedură Penală încalcă Constituția

CCR decide: Codul de Procedură Penală încalcă Constituția
aprilie 8, 2021
Alin Ciubotariu

Curtea Constituțională a decis miercuri admiterea excepției de neconstituționalitate privind executarea hotărârilor judecătorești nemotivate

Curtea Constituțională a României a decis miercuri, 7 aprilie, admiterea excepției de neconstituționalitate privind punerea în aplicare a deciziilor judecătorești a căror motivare nu a fost emisă și a constatat că articolele 400, 405 și 406 din Codul de Procedură Penală încalcă prevederile constituției României și a Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului.

CCR a decis că articolele 400 alineat 1, 405 alineat 3 și 406 alineat 1 și 2 ale Codului de Procedură Penală încalcă flagrant prevederile Constituției României din articolul 1 alineat 3, articolul 21 alineat 1 - 3, cele din articolul 124, alineat 1, cele din articolul 23, alineat 11 dar și prevederile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale de la Ovideo din articolul 5, paragraful 1 și articolul 6.

Curtea a reținut că redactarea hotărârii judecătorești penale (motivarea în fapt și în drept) ulterior pronunțării minutei (soluției) dispuse în cauză lipsește persoana condamnată de garanţiile înfăptuirii actului de justiţie, aduce atingere dreptului de acces la instanță și dreptului la un proces echitabil. Totodată, Curtea a constatat că punerea în executare a unei hotărâri judecătorești penale definitive, anterior motivării în fapt și în drept a acesteia, este contrară dispozițiilor constituționale și convenționale referitoare la libertatea individuală și siguranța persoanei și celor care consacră demnitatea umană și dreptatea, ca valori supreme ale statului de drept.

Curtea Constituțională a României

Prin urmare dispoziția Curții Constituționale a României spune că, în fapt și în drept, orice hotărâre judecătorească trebuie să aibă, în momentul pronunțării, o motivare redactată.

mai 7, 2021
PSD iese la atac împotriva lui Ghinea

Social Democrații îi atrag atenția ministrului Ghinea că a ignorat toate programele europene în afara PNRR.

mai 7, 2021
Raluca Turcan anunță o serie de modificări legislative privind asistența socială

Ministrul Muncii s-a aflat joi în vizită în instutuții de protecție socială admnistrate privat în județul Covasna. Raluca Turcan a evidențiat succesele obținute la Sfântu Gheorghe de cei de la Diakonia.

mai 7, 2021
Patentele vaccinurilor anti-Covid-19 provoacă certuri între SUA și Germania

Interesele SUA și Gemania se ciocnesc din nou, de această dată din cauza vaccinurilor. Germania se opune renunțării la protecția proprietății intelectuale.

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram