Cine ia decizii despre ce comunică guvernul României în pandemie? Componența Grupului de Comunicare Strategică

Cine ia decizii despre ce comunică guvernul României în pandemie? Componența Grupului de Comunicare Strategică
aprilie 25, 2021
Alin Ciubotariu

Grupul de Comunicare Strategică: din 19 membri 12 au grade militare sau de poliție. Din 12 instituții reprezentate 8 sunt structuri militarizate.

O investigație a jurnalisteiu Emilia Șercan, din trustul de presă PressOne, a scos la iveală componența celebrului Grup de Comunicare Strategică, investigație care a scos la iveală faptul că nici unul din membrii GCS nu are nici un fel de studii medicale, toți fiind oameni de comunicare din instituții de forță militarizate, marea lor majoritate fiind oameni cu gradații militare. Cei 19 membri ai GCS reprezintă 12 instituții ale guvernului, 8 din ele fiind structuri militarizate

Structura activă Guvern:
Andi Manciu - Coordonator al GCS, şi consilier de stat în Guvern. Fost jurnalist care a lucrat la mai multe publicaţii precum Realitatea TV, Evenimentul Zilei, B1 TV sau Mediafax, după care, în 2015, coordonează departamentul de comunicare al PNL timp de patru ani. După ce Ludovic Orban devine premier în noiembrie 2019, Manciu este numit consilier de stat al premierului şi coordonator al comunicării la nivel guvernamental.
Iulian Drăgoi - Comisar de poliţie şi detaşat consilier la cabinetul secretarului de stat Andi Manciu. Fost jurnalist acreditat pe poliţie la Realitatea TV, iar mai apoi la România TV, după care, în 2016, a intrat în Ministerul de Interne, mai întâi ca ofiţer, până ce ulterior a ajuns director al Departamentului de Comunicare Strategică din MAI.

Ministerul de Interne:
Sorina Elena Coşbuc - Consilier al ministrului de Interne. Fostă jurnalistă la Realitatea TV unde a fost producător executiv al ştirilor, dar şi producător al unei emisiuni politice până în 2019, imediat după ce PNL a intrat la guvernare.
Adrian Cuţurescu - Inspector principal şi director adjunct al Centrului Cultural din MAI. Înainte de asta a lucrat ca agent de poliţie, după care, în 2008, a fost angajat la Direcţia de Intormare şi Relaţii Publice din MAI.

Ministerul Sănătăţii:
Oana Grigore - Directoare a Direcţiei Relaţii cu Presa, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale din Ministerul Sănătăţii. În minister aceasta lucrează din 2003, în diferite posturi de comunicare.

Ministerul Afacerilor de Externe:
Andrei Ţărnea - Directorul general al Direcţiei pentru Comunicare şi Diplomaţie Publică din Ministerul Afacerilor Externe. Fost director al Institutului Aspen România (2010 - 2017) şi fost comisar al Sezonului România - Franţa.
Oana Darie - Purtător de cuvânt al MAE din iunie 2018. Înainte de asta, în 2006, a lucrat la Ministerul Sănătăţii în roul de consilier pentru Afaceri Europene, a fost jurist între 2011 şi 2015 la Comisia Europeană, iar apoi, în acelaşi ani, este angajată la MAE.

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă:
Theodor Dan Mihai - Purtător de cuvânt al DSU de vara trecută, înainte de asta, în 2019, fiind consilier la cabinetul secretarului de stat Raed Arafat. PressOne notează că acesta nu are nicio informaţie publică despre activitatea sa anterioară.

Serviciul de Telecomunicaţii Speciale:
Cătălin Chirică - Locotenent-colonel şi purtător de cuvânt al STS din noiembrie 2019. Anterior a mai lucrat ca ofiţer al IGSU al judeţului Alba, precum şi ca purtător de cuvânt al IGSU.

Structura de suport a GCS

Ministerul Apărării Naţionale:

Constantin Spânu - General de brigată şi şef al Direcţiei de Informare şi Relaţii Publice din MApN. Acesta lucrează în cadrul ministerului încă din 1999, ocupând diverse funcţii axate pe comunicare.

Ministerul Transporturilor:

Laurenţiu Voicu - Director al Direcţiei de Comunicare, Relaţia cu Sindicatele, Patronatele şi Organizaţiile Neguvernamentale din Ministerul Transporturilor din 2016.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă:

Alina Moisoi - Colonel de pompieri şi şefa Serviciului de Informare şi Relaţii Publice din cadrul IGSU, precum şi coordonatare a comunicării pentru Comitetul Naţional al Activităţilor privind Vaccinarea Împotriva COVID-19 (CNCAV).
Adrian Marin - Maior şi purtător de cuvânt al IGSU, structură în cadrul căreia lucrează de zece ani în diferite roluri de comunicare.

Inspectoratul General al Poliţiei Române:

Georgian Drăgan - Comisar-şef şi împuternicit din septembrie 2020 să conducă Centrul de Informare şi Relaţii Publice din Poliţia Română. A lucrat în diverse structuri de comunicare în cadrul Poliţiei Române încă din 2014.

Cornel Octavian Dan - Comisar şi Împuternicit şef al Serviciului de Comunicare şi Informare Publică din cadrul Centrului de Informare şi Relaţii Publice din Poliţia Română. Ocupă această funcţie din 2013, anterior fiind poliţist la Secţia 23 din Capitală.

Inspectoratul General al Jandarmeriei Române:

Sorin Despina - Colonel şi împuternicit de la începutul lui 2020 ca şef al Serviciului de Comunicare Publică din cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române (IGJR). PressOne mai arată că Despina lucrează de peste 20 de ani în Jadarmerie, unde în cea mai mare parte a activat în cadrul Revistei „Jandarmeria Română”.
George Ene - Maior. Lucrează în cadrul Biroului Revista „Jandarmeria Română” din cadrul IGJR.

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră:

Tatiana Berlinschi - Comisat-şef de poliţie, împuternicită din 2020 să ocupe funcţia de şef al Centrului de Informare şi Relaţii Publice din Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (IGPF).
Alexandra Găvan - Comisar şef, împuternicită din 2020 să ocupe funcţia de şef al Biroului de Presă al IGPF.

Deși Guvernului i s-a solicitat în repetate rânduri să facă publică componența Grupului de Comunicar Strategică acesta a refuzat constant că în funcţie de situaţiile apărute, componenţa poate fi suplimentată cu specialişti de la alte instituţii. Așadar, întrucât componența Grupului de Comunicare Strategică variază în funcție de evoluția situației operative înregistrate pe teritoriu României, guvernul nu poate indica nominal membrii acestui Grup.

iunie 11, 2021
Președintele PSD dă de pământ cu prestația guvernului la negocierile PNRR și anunță moțiune de cenzură

Marcel Ciolacu a criticat dur modul în care guvernul României a finalizat documentația pentru PNRR. Președintele PSD spune că experții UE au desființat programul depus de guvern și că eșecul se datorează unor conflicte de interese. Ciolacu anunță depunerea unei moțiuni de cenzură.

iunie 11, 2021
Comisia Europenă a evaluat PNRR și l-a găsit nesatisfăcător

Guvernul a depus proiectul PNRR la Comisia Europeană în vederea unei etape de evaluare și renegociere. Comisia Europeană a transmis mai bine de 30 de observații, majoritatea lor legate de justificarea costurilor estimate.

iunie 9, 2021
Virusul Chinezesc și visul Orwellian...

În China iar se declară carantine pe regiuni imense, cel mai mare centru vizat tura asta, după ce a fost lovit de un val enorm de 40 și un pic de vazuri de Covid, fiind capitala provinciei Guangdong, orașul Guangzhou. Așa că mărețul Partid Comunist Chinez a decis să facă un mare salt împotriva virusului […]

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram