Comisia Europena vrea lărgirea spațiului Schengen

Comisia Europena vrea lărgirea spațiului Schengen
iunie 4, 2021
Alin Ciubotariu

Comisia Europeană cere Consiliului Europei aprobarea lărgirii spațiului Schengen. Consiliul Europei ar trebui să aprobe intrarea în spațiul comunitar a României, Bulgariei și Croației.

Comisia Europeană a cerut Consiliului Europei în noua strateegie Schengen să își dea acordul cât mai repede în privința aderării statelor care încă nu sunt membre ale spațiului, România, Bulgaria și Croația, aceasta reprezentând o așteptare legitimă a statelor evaluate ca fiind pregătite pentru aderare și o obligație legală a Consiliului după evaluare, aprobare care, conform strategiei Comisei, ar trebui să marcheze viitorul spațiului Scchengen.

Strategia solicită Consiliului să decidă asupra ridicării controalelor pentru Bulgaria, România și Croația și să le integreze în spațiul Schengen. Bulgaria și România au finalizat cu succes evaluarea necesară în 2010 și 2011. În ceea ce privește Croația, Comisia a confirmat în octombrie 2019 că Croația a luat măsurile necesare pentru a se asigura că sunt îndeplinite condițiile.

Comisia Europeană, comunicat de presă

Totodată Comisia Europeană și-a exprimat seranța că și Republica Cipru va adera la același spațiu după încheierea cu succes a negocierilor și a procesului de evaluare a statului de către Consiliul Europei, Vicepreședintele pentru Promovarea Modului de Viață European, Margaritis Schinas, afirmând că spațiul Schengen nu este complet fără toate statele membre.

Astăzi propunem o nouă cale de urmat care să asigure securitatea și mobilitatea cetățenilor UE, sporind în același timp rezistența Schengen la provocări. Desigur, Schengen nu este complet fără toate statele noastre membre. Un Schengen mai inclusiv va fi un Schengen mai puternic și mai sigur.

Margaritis Schinas, Vicepreședintele pentru Promovarea Modului de Viață European

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat că aderarea la spațiul fără frontiere a țărilor deja membre a Uniunii Europene reprezintă o modalitate de a contracara efectele crizei economice declanșate de pandemia de SRAS-Cov-2.

Libertatea de a circula, de a trăi și de a lucra în diferite state membre este o libertate la care europenii țin. Una dintre cele mai mari realizări ale UE, diferite crize și provocări ne-au arătat că nu putem lua Schengen de-a gata. Astăzi, prezentăm o cale de urmat care ne asigură că Schengen poate suporta testul timpului, una care va asigura fluxul liber de oameni, bunuri și servicii, indiferent de circumstanțe pentru a ne reconstrui economiile și pentru ca noi să ieșim mai puternici împreună.

Ursula von der Leyen, Președintele Comisiei Europen

Comisia Europeană își propune să întărească controalele la granițele spațiului de liberă circulație iar pentru asta se bazează pe noul lcontingent Frontex care ar trebui să ajungă la 10.000 de polițiști de frontieră și personal de Pază de Coastă până în 2027 dar și pe interoperabilitatea sistemelor de informații ce înregistrează intrările și ieșirile din spațiu dar și pe stabilirea unei proceduri noi de înregistrare a sosirii imigranților.

Sistemele IT de ultimă generație vor îmbunătăți gestionarea frontierelor externe, în timp ce cooperarea polițienească îmbunătățită și gestionarea comună a migrației vor contribui la consolidarea spațiului Schengen fără controale la frontieră. Strategia de astăzi va încuraja încrederea și guvernanța pentru a ne permite să anticipăm, să ne pregătim și să reacționăm mai bine și mă angajez să mă asigur că toate statele membre joacă rolul lor.

Ylva Johansson, Comisar European pentru Afaceri Interne

La ora actuală spațiul de liberă circulație include toate țările membre le Uniunii Europene cu excepția României, Bulgariei, Croației și Irlandei, dar și câteva state din afara uniunii, cum ar fi Norvegia, Islanda, Elveția și Liechtenstein.

iunie 11, 2021
Președintele PSD dă de pământ cu prestația guvernului la negocierile PNRR și anunță moțiune de cenzură

Marcel Ciolacu a criticat dur modul în care guvernul României a finalizat documentația pentru PNRR. Președintele PSD spune că experții UE au desființat programul depus de guvern și că eșecul se datorează unor conflicte de interese. Ciolacu anunță depunerea unei moțiuni de cenzură.

iunie 11, 2021
Comisia Europenă a evaluat PNRR și l-a găsit nesatisfăcător

Guvernul a depus proiectul PNRR la Comisia Europeană în vederea unei etape de evaluare și renegociere. Comisia Europeană a transmis mai bine de 30 de observații, majoritatea lor legate de justificarea costurilor estimate.

iunie 9, 2021
Virusul Chinezesc și visul Orwellian...

În China iar se declară carantine pe regiuni imense, cel mai mare centru vizat tura asta, după ce a fost lovit de un val enorm de 40 și un pic de vazuri de Covid, fiind capitala provinciei Guangdong, orașul Guangzhou. Așa că mărețul Partid Comunist Chinez a decis să facă un mare salt împotriva virusului […]

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram