Feminismul: o ideologie cenzurată în China

Feminismul: o ideologie cenzurată în China
aprilie 25, 2021
Alin Ciubotariu

Platformele sociale din China închid, în grup, conturile activistelor feministe. Împotriva mișcării feministe s-a lansat o acțiune de stigmatizare politică în China.

Rețele sociale din Republica Populară China au început de săptămâna trecută eliminarea de pe platformele lor, în special de pe platforma de microblog-uri Weibo și Douban, a conturilor celor care se declară ca fiind parte din mișcarea feministă chineză, eliminând până în prezent câteva zeci de conturi, inclusiv ale unor feministe de notorietate, platforma Douban afirmând că eliminarea conturilor a fost făcută pentru radicalism idelogic

Povestea a început după ce o feministă cunoscută, Xiao Meili, a postat pe Weibo un clip în care încerca să oprească un alt cetățean să fumeze în interiorul unui magazin iar acesta, enervat de insistență, a aruncat către ea o cană cu un lichid fierbinte. Ulterior postării clipurilor video feminista a ajuns la o înțelegere cu cetățeanul enervat de insitențele ei și a început, afirmă ea, să primească mesaje de amenințare și să fie acuzată că ar fi o susținătoare a independenței Hong Kong-ului, ultima acuzație fiind negată de feminista chineză.

Weibo a decid să elimine contul și canalul de pe care se postaseră clipurile și, odată cu acesta, și toate conturile de feministe declarate care au venit în apărarea ei, fapt care a dus la deschiderea unui proces împotriva companiei de activista feministă Liang Xiawen, căreia de asemenea i s-a suspendat contul. Activista feministă afirmă că majoritatea conturilor suspendate au primit, inițial, mesaje de hărțuire, mesaje pe care ea le descrie ca fiind „vicioase și anti-femei”

Deși nu am postat niciun conținut care să încalce regulile comunității Weibo, contul meu a fost eliminat după ce mai multi utilizatori au hărțuit și raportat contul.
Mai mult de 20 de conturi feministe de pe Weibo au fost eliminate și numărul continuă să crească. Douban a închis, de asemenea, mai multe grupuri pentru feministe. Spațiul online pe care femeile din China s-au străduit să îl creeze a fost închis fără milă.

Liang Xiawen
Liang Xiawen, activistă feministă chineză

Lu Pin, o altă activistă femnistă chineză care a fost vizată de ultima operațiune de curățenie a Weibo, afirmă că nu știe dacă toate conturile au fost suspendate la ordinul venit de la Partidul Comunist Chinez, de la Beijing, și că în China feminismul nu este o mișcare tolerată pe platformele de socializare, de acum fiind și mai dificil ca feministele să se facă auzite.

Nu există platforme de socializare prietenoase cu feminismul în China. Chiar dacă veniturile acestor platforme de socializare se bazează în mare măsură pe utilizatorii de sex feminin, ei continuă să reprime perspectivele și discuțiile feministe.
Desi feministele nu vor dispărea pur și simplu în urma ultimei represiuni, cred că obiectivul acestei campanii este de a face mai dificilă adunarea feministelor online. Acesta este unul dintre aspectele înfricoșătoare ale blocării conturilor feministe pe social media. Chiar dacă majoritatea feministelor știu să folosească internetul, acesta actiune va subrezi și mai mult impulsul mișcării feministe în China.

Lu Pin
Lu Pin, activistă feministă chineză


Activista feministă declară pentr DW că acum, fiind deja stigmmatizate politic, activistele feministe chineze s-au trezit puternic ostracizate și de utilizatorii obișnuiți ai internetului în China și că, odată cu stigmatizarea politică, mișcarea feministă din China a pierdut mult și din puținul sprijin de care se bucura printre cetățenii de rând, aceștia evitând să fie asociați cu feminismul în orice fel.

Chiar dacă refacem conturile, nu mai avem legitimitatea pe care o aveam pentru că am fost stigmatizați politic. Feministele din China vor să creeze un spațiu online sigur pentru comunitate, dar un astfel de spațiu nu mai există în China.
Weibo ne-a sters conturile, dar WeChat încă nu a făcut acest lucru, așa că vom continua să distribuim informații legate de feminism pe WeChat. Când si WeChat va începe să ne elimine conturile, vom găsi o altă platformă. Trebuie să găsim oportunități în mijlocul cenzurii și a haosului. Dacă nu mai avem un spațiu sigur, feministelor le va fi greu să păstreze legătura și aceasta a devenit o nouă realitate pentru noi

Lu Pin

Lu Pin a declarat că platformele de socializare închid conturile feministelor din China în special din nevoia de a supraviețui într-un stat al cenzurii cvasitotale, acestea considerând că aceasta este dorința conducerii Partidului Comunist Chinez și lansând represalii împotriva celor care nu sunt de acord cu autoritățile de la Beijing fără a suferi nici un fel de consecințe.

Wang Yaqiu, cercetător chinez la Human Rights Watch, consideră că suspendarea conturilor feministelor din ultimele săptămâni arată că în China activismul societății civile nu este privit cu ochi buni de guvern și că nu se pot crea nici un fel de grupuri restrânse de acest tip.

Până de curând, ați fi putut vedea online discuții vibrante cu privire la drepturile femeilor din China. Acum pana și asta a dispărut. Cred că arată cu adevărat că nu există enclave de niciun fel de activism al societății civile. Este foarte trist.

Wang Yaqiu, Human Rights Watch
Wang Yaqiu, Human Rights Watch

Platforma online Weibo a declarat în cadrul unui comunicat de presă că toate conturile au fost închise după plângeri repetate ale altor utilizatori care afirmau că respectivele conturi diseminează informații ilegale sau dăunătoare, subliniind că platforma tolerează diferențe de opinii atâta vreme cât acestea nu incită la antagonizarea grupurilor sau promovează o cultura boicotului.

mai 7, 2021
Raluca Turcan anunță o serie de modificări legislative privind asistența socială

Ministrul Muncii s-a aflat joi în vizită în instutuții de protecție socială admnistrate privat în județul Covasna. Raluca Turcan a evidențiat succesele obținute la Sfântu Gheorghe de cei de la Diakonia.

mai 7, 2021
Patentele vaccinurilor anti-Covid-19 provoacă certuri între SUA și Germania

Interesele SUA și Gemania se ciocnesc din nou, de această dată din cauza vaccinurilor. Germania se opune renunțării la protecția proprietății intelectuale.

mai 6, 2021
Radio Europa Liberă din Rusia riscă închiderea definitivă

Radio Europa Liberă Moscova este în pericol de a fi închisă definitiv de Kremlin. Postul a adunat mai mult de două milioane USD amenzi date de administrația Putin.

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram