Florin Cîțu se întâlnește cu președinta Comisiei Europene pentru a negocia PNRR

Florin Cîțu se întâlnește cu președinta Comisiei Europene pentru a negocia PNRR
mai 11, 2021
Alin Ciubotariu

Premierul se va deplasa la Bruxelles să se întâlnească cu președinta Comisie Europene pt negocierile PNRR începute în luna aprilie. Ministrul finanțelor și cel al Fondurilor Europene vor fi prezenți la Bruxelles pentru întâlniri cu o parte din Comisarii Europeni.

Primul Ministru Florin Cîțu va fi prezent marți, 11 mai, la Bruxelles, alături de Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, și Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, unde va participa la o discuție cu Prședintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și cu mai mulți dintre comisarii europeni, pentru primele negocieri privind Planul Național de Redresare și Rezieliență.

Pandemia va trece, avem dozele şi va trece această situaţie şi trebuie să ne gândim la cum accelerăm creşterea economică în perioada următoare. Soluţia pe care o avem acum este de a avea un PNRR de succes, să atragem cei 29,2 miliarde şi vă spun că se poate şi eu cred că vom fi printre singurele ţări din Uniunea Europeană care va atrage toţi aceşti bani. Şi, cu aceşti bani, vom putea să accelerăm sau să consolidăm ceea ce avem acum în creşterea economică, dar să accelerăm creşterea economică şi, în special, procesul de convergenţă către Uniunea Europeană, un proces de convergenţă care a fost încetinit sau chiar a dat înapoi după perioada 2007

Florin Cîțu, Primul Ministru al României

Primul ministru va fi prezent miercuri, 12 mai, la o întâlnire cu comisarii Europeni, unde va negocia partea de energie a Planului Național de Redresare și reziliență, una din problemele majore ale statului român fiind neconectarea la rețele de gaze naturale a mai bine de 40% din comunități, dimensa lor majoritate din zone rurale.
Ministrul Finanțelor a ajuns încă de luni, 10 mai, la Bruxelles pentru o întâlnire cu Paolo Gentiloni, comisarul european pentru economie, urmată marți 11 mai, cu Johannes Hahn, comisarul european pentru buget, pentru discuții legate de accesarea fondurilor din Mecanismul de Redresare și Reziliență de 700 de miliarde euro, din care statul român va putea accesa 29 de miliarde euro.

După negocierile din luna aprilie Comisia Europeană a decis să refuze finanțarea Planului Național de Redresare și Reziliență dacă acesta nu va fi modificat în așa fel încât să se încadreze în sumele negociate anterior, sub 30 miliarde de euro, și să se plieze pe prioritățile de mediu ale Comisiei, acesta totalizând 41 de miliarde și conținând proiecte de infrastructură rutieră, irigații și investiții în rețele de gaze naturale pentru care UE nu va oferi finanțare, acestea contribuind la creșterea emisiilor de gaze de seră și la deșertificare.

În 26 noiembrie Președintele României Klaus Iohannis anunța, cu ocazia lansării Planului Național de Relansare și Reziliență, că negociase cu cei de la Comisia Europeană circa 80 de miliarde de euro pentru investiții care se întindeau până în 2027.

Cristian Ghinea, Ministrul pentru investiții și Fonduri Europene, anunța la finalul lunii aprilie că data limită la care PNRR poate fi depus la Comisia Europeană ar fi 31 mai, declarație contrazisă însă de vicepreședintele Partidului Național Liberal, Rareș Bogdan, care a afirmat că planul trebuie expediat Comisiei până în 29 mai.

iunie 11, 2021
Președintele PSD dă de pământ cu prestația guvernului la negocierile PNRR și anunță moțiune de cenzură

Marcel Ciolacu a criticat dur modul în care guvernul României a finalizat documentația pentru PNRR. Președintele PSD spune că experții UE au desființat programul depus de guvern și că eșecul se datorează unor conflicte de interese. Ciolacu anunță depunerea unei moțiuni de cenzură.

iunie 11, 2021
Comisia Europenă a evaluat PNRR și l-a găsit nesatisfăcător

Guvernul a depus proiectul PNRR la Comisia Europeană în vederea unei etape de evaluare și renegociere. Comisia Europeană a transmis mai bine de 30 de observații, majoritatea lor legate de justificarea costurilor estimate.

iunie 9, 2021
Virusul Chinezesc și visul Orwellian...

În China iar se declară carantine pe regiuni imense, cel mai mare centru vizat tura asta, după ce a fost lovit de un val enorm de 40 și un pic de vazuri de Covid, fiind capitala provinciei Guangdong, orașul Guangzhou. Așa că mărețul Partid Comunist Chinez a decis să facă un mare salt împotriva virusului […]

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram