Ministerul Sănătății a emis ordinul care dă drumul testării în farmacie

Ministerul Sănătății a emis ordinul care dă drumul testării în farmacie
mai 11, 2021
Alin Ciubotariu

Ministerul Sănătății a dat undă verde testării cu teste antigen rapide în farmacii. Farmaciile implicate în programul ministerului au obligația de a raporta DSP numărul de teste precum și rezultatele lor.

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a semnat luni, 10 mai, ordinul de ministru prin care dă undă verde testări rapide cu teste antigen pentru depistarea SARS-Cov-2 în farmacii, odată ce farmaciile vor obține un aviz temporar emis de Direcțiile de Sănătate Publice din fiecare județ, cu valabilitate de șase luni și posibilitate de prelungire.

Instruirea personalului implicat în activitatea de testare va fi organizată gratuit de Colegiul Farmaciştilor din România, în colaborare cu Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România, pe baza unei proceduri de instruire care face obiectul unui protocol de colaborare, avizat de Ministerul Sănătăţii, şi care va fi încheiat în termen de maximum 10 zile lucrătoare de la data publicării ordinului în Monitorul Oficial.
Acestea pot prelua teste antigenice rapide de la Ministerul Sănătăţii, cu titlu gratuit, prin direcţiile de sănătate publică judeţene, respectiv Direcţia de Sănătate Publică Bucureşti, în limita stocului disponibil. Testarea se realizează prioritar cu testele primite de la Ministerul Sănătăţii, care nu pot face obiectul comercializării. Serviciul de testare se va desfă şura în condiţiile legii.

Ioana Mihăilă, Ministrul Sănătății

Farmaciile care se angajează în programul de testare vor avea obligația de a raporta către Direcția de Sănătate Publică rezultatele testelor și situația stocurilor precum și aceea de a amenaja traseu delimitat prin marcaje și un spațiu separat care să fie amplasat într-un perimetru care poate fi aerisit corespunzător prin deschiderea unei ferestre sau prin utilizarea unui alt sistem de ventilaţie care asigură un schimb de aer interior/exterior şi filtrare, este dotat cu masă de lucru placată cu materiale lavabile uşor de curăţat şi dezinfectat, scaun, recipiente pentru colectarea deşeurilor medicale rezultate din activitatea de testare şi are o suprafaţă de minimum 4 metri pătraţi utili, delimitat de spaţiul oficinei.

De asemenea, farmaciile îşi pot organiza zona destinată activităţii de testare şi prin amplasarea, în imediata vecinătate, a unor corturi sau cabine de testare, izolate, care vor îndeplini condiţiile menţionate anterior şi cu respectarea prevederilor legale aplicabile în ceea ce priveşte ocuparea domeniului public.

Testarea are un rol esenţial în limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2. Utilizarea corectă a testelor rapide, în număr mare şi asigurând un timp scurt între cerere şi acces la testare, ceea ce înseamnă implicit un rezultat rapid, are un rol semnificativ în reducerea răspândirii virusului. Prin aceste reglementări, persoanele care au suspiciuni sau simptome vor putea să-şi facă testul rapid într-un mod accesibil şi sigur.

Ioana Mihăilă, Ministrul Sănătății

Personalul implicat în activitatea de testare va purta “obligatoriu” echipament de protecţie compus din mască chirurgicală/FFP2/FFP3, vizieră sau ochelari de protecţie, mănuşi de examinare de unică folosinţă, halat de unică folosinţă.

iunie 11, 2021
Președintele PSD dă de pământ cu prestația guvernului la negocierile PNRR și anunță moțiune de cenzură

Marcel Ciolacu a criticat dur modul în care guvernul României a finalizat documentația pentru PNRR. Președintele PSD spune că experții UE au desființat programul depus de guvern și că eșecul se datorează unor conflicte de interese. Ciolacu anunță depunerea unei moțiuni de cenzură.

iunie 11, 2021
Comisia Europenă a evaluat PNRR și l-a găsit nesatisfăcător

Guvernul a depus proiectul PNRR la Comisia Europeană în vederea unei etape de evaluare și renegociere. Comisia Europeană a transmis mai bine de 30 de observații, majoritatea lor legate de justificarea costurilor estimate.

iunie 9, 2021
Virusul Chinezesc și visul Orwellian...

În China iar se declară carantine pe regiuni imense, cel mai mare centru vizat tura asta, după ce a fost lovit de un val enorm de 40 și un pic de vazuri de Covid, fiind capitala provinciei Guangdong, orașul Guangzhou. Așa că mărețul Partid Comunist Chinez a decis să facă un mare salt împotriva virusului […]

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram