Pedofil dovedit învitat să citească povești copiilor în cadrul ”România Educată„

Pedofil dovedit învitat să citească povești copiilor în cadrul ”România Educată„
aprilie 12, 2021
Alin Ciubotariu

Condamnat pentru deținere de pornografie infantilă, fost primar, chemat la grădiniță să citească povești preșcolarilor într-un proiect sub egida ”România Educată”.

Bogdan Davidescu, fostul primar al comunei Șotrile, din județul Prahova, condamnat definitiv la un an și jumătate de închisoare, cu suspendare, pentru deținerea de pornografie infantilă și relații sexuale cu o minoră, a fost invitat la grădinița din satul Vistieru vineri, 26 februarie, să citească preșcolarilor povești într-o acțiune a Asociației OvidiuRo, sub egida proiectului Administrației Prezidențiale ”România Educată”.

Totul a ieșit la iveală când educatoarea s-a apucat să posteze fotografii de la eveniment, din mândrie, pe site-uri de social-media, aceasta susținând că nu a făcut nimic greșit deoarece ea l-a invitat ca reprezentant al primăriei, acesta fiind consilierul personal al domnului primar. O altă parte a condamnării lui Bogdan Davidescu, pe langă acel an și jumătate, au fost 70 de zile de muncă în folosul comunității, pe care fostul edil trebuie să le execute la grădiniță sau la școală…

Proiectul este implementat de Asociația OvidiuRo prin propria Agenție pentru Educație Timpurie, se desfășoară sub patronajul lui Klaus Ioahannis, prin apartenența la proiectul de țară numit ”România Educată” promovat de Administrația Prezidențială, OvidiuRo desfășurând proiectul în parteneriat cu Ministerul Educației, condus de Sorin Câmpeanu, și Ministerul Culturii, condus de Bogdan Gheorghiu, ambii fiind membri ai Partidului Național Liberal.

Fostul primar al comunei Șotrile a mai candidat la primăria comunei și în 2020, când a câștigat cu 41% din voturile exprimate, dar mandatul lui a fost invalidat de instanță din cauza pedepsei definitive pentru deținere de pornografie infantilă astfel că a fost angajat pe funcția de consilier personal al actualului primar, Ovidiu Toporaș, membru PSD.

Foarte bine dacă a citit și dumnealui. E și el părinte. Nu are voie să citească?

Ovidiu Toporaș, primarul comunei Șotrile., membru al Partidului Social Democrat

Bogdan Davidescu a fost condamnat în 2019 la un an și jumătate de închisoare cu suspendare pentru deținerea de pornografie cu minori după ce a șantajat o minoră de 16 ani, cu care avea relații de când minora avea circa 14 ani, atunci când aceasta l-a anunțat că vrea să rupă relația și a fost achitat de acuzația de întreținere de raporturi sexuale cu un minor întru-cât relațiile sexuale ar fi început după ce nimora a împlinit vârsta de 16 ani.

mai 6, 2021
Radio Europa Liberă din Rusia riscă închiderea definitivă

Radio Europa Liberă Moscova este în pericol de a fi închisă definitiv de Kremlin. Postul a adunat mai mult de două milioane USD amenzi date de administrația Putin.

mai 6, 2021
România trimite a 4 tranșă de vaccinuri către Republica Moldova

România mai donează 100.000 de doze de vaccin Republicii Moldova. Maia Sandu a cerut autoriăților să accelereze vaccinarea.

mai 6, 2021
George Simion aruncă partidul în lupta pentru alegerile parlamentare din Moldova

AUR își anunță participarea la alegerile anticipate din Republica Moldova. Organizația din Moldova va fi condusă de liderul unei organizații unioniste.

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram