Vlad Voiculescu: Unele operații vor fi amânate. Ne concentrăm pe tratarea Covid.

Vlad Voiculescu: Unele operații vor fi amânate. Ne concentrăm pe tratarea Covid.
aprilie 4, 2021
Alin Ciubotariu

Ministrul Sănătății a anunțat că unele intervenții chirurgicale vor fi amânate. Vlad Voiculescu a cerut o mai mare implicare a rețelelor de spitale MAI, SRI, MApN și al Transporturilor.

Vlad Voiculescu, Ministrul Sănătății, a participat dumincă, 4 aprilie, la o conferință de presă pe tema pandemiei de coronavirus, ocazie cu care a făcut mai multe declarații legate de sistemul de sănătate și de managementul epidemiei din România.

Vlad Voiculescu a anunțat că unele intervenții chirurgicale elective vor fi amânate având în vedere că personalul medical va trebui să se concentreze mai mult pe tratarea bolnavilor de Covid, astfel încât unele urgențe non-covid vor fi preluate și de spitalele care în prezent se ocupă de tratarea bolnavilor cronici:

Urmărim concentrarea tuturor forţelor în perioada următoare pe îngrijirea pacienţilor cu Covid-19. Asta, da, ar putea să însemne amânarea unor operaţii elective, unor proceduri elective, asta ar putea să însemne că anumite spitale, respectiv anumite secţii, o anumită parte a resurselor umane vor fi concentrate pe tratamentul pacienţilor cu Covid-19

Vlad Voiculescu, Ministrul Sănătății

Cu această ocazie Vlad Voiculescu a cerut în mod public implicarea în tratamentul persoanelor infectate cu Covid-19 a spitalelor care, în mod normal, se ocupă cu tratamentul bolilor cronice:

Anumite spitale de cronici, aşa numite spitale de cronici, spitale care deşi au baza materială şi resursa umană pentru a oferi îngrijire urgenţelor nu au făcut-o întotdeauna. Va trebui un efort, solicităm un efort din partea acestor spitale pentru specialităţi precum Ortopedie, ORL, Urologie, Chirurgie şi aşa mai departe.

Vlad Voiculescu, Ministrul Sănătății

Totodată Ministrul Sănătății a cerut o implicare mai mare a rețelelor de spitale dedicate tratării anumitor categorii de angajați ai statului, cum, ar fi spitalele MAI, SRI, MApN și al Transporturilor:

Solicităm o implicare mai puternică a reţelelor de spitale MAI, SRI, MApN, al Transporturilor, şi suntem siguri că vom primi ajutor. De altfel, o bună parte dintre ei s-au implicat deja cât se poate de serios în gestionarea acestei pandemii.

Vlad Voiculescu, Ministrul Sănătății

La finalul conferinței de presă Vlad Voiculescu a criticat promovarea de către unele posturi de televiziune a medicilor care recomandă tratarea la domiciliu a Covid-19 și a afirmat că nu există un protocol pentru tratament la domiciliu a virusului și că astfel de tratament micșorează șansa de vindecare a bolnavilor.

iunie 11, 2021
Președintele PSD dă de pământ cu prestația guvernului la negocierile PNRR și anunță moțiune de cenzură

Marcel Ciolacu a criticat dur modul în care guvernul României a finalizat documentația pentru PNRR. Președintele PSD spune că experții UE au desființat programul depus de guvern și că eșecul se datorează unor conflicte de interese. Ciolacu anunță depunerea unei moțiuni de cenzură.

iunie 11, 2021
Comisia Europenă a evaluat PNRR și l-a găsit nesatisfăcător

Guvernul a depus proiectul PNRR la Comisia Europeană în vederea unei etape de evaluare și renegociere. Comisia Europeană a transmis mai bine de 30 de observații, majoritatea lor legate de justificarea costurilor estimate.

iunie 9, 2021
Virusul Chinezesc și visul Orwellian...

În China iar se declară carantine pe regiuni imense, cel mai mare centru vizat tura asta, după ce a fost lovit de un val enorm de 40 și un pic de vazuri de Covid, fiind capitala provinciei Guangdong, orașul Guangzhou. Așa că mărețul Partid Comunist Chinez a decis să facă un mare salt împotriva virusului […]

linkedin facebook pinterest youtube rss twitter instagram facebook-blank rss-blank linkedin-blank pinterest youtube twitter instagram